Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile. Vezi Politica cookie
Politica de confidențialitate
I. INTRODUCERE
RELIVE CARE (denumit în continuare „platforma”, „RELIVE”, „Societatea” sau „noi”) este o platformă medicală online, specializată în efectuarea de consultații medicale la distanță (telemedicină), prin intermediul tele-expertizelor și tele-consultațiilor, de către personal medical specializat, menită să faciliteze accesul la serviciile medicale necesare utilizatorilor ei și să asigure un răspuns eficient și prompt nevoilor acestora.
Prezentul Acord de prelucrare a datelor cu caracter personal („Acordul”), însoțește totalitatea rapoartelor născute între RELIVE CARE și utilizatorii săi, respectiv beneficiarii serviciilor, și informează asupra modului în care are loc prelucrarea datelor cu caracter personal furnizate de către dumneavoastră, în conformitate cu legislația din domeniu în vigoare.
Pentru îndeplinirea scopurilor sale, RELIVE CARE este operator de date cu caracter personal. Acest Acord conţine informaţii importante și este necesară parcurgerea acestuia în întregime pentru înțelegerea pe deplin a celor inserate şi asumarea acestora în cunoștință de cauză.
Vă încurajăm să ne contactați referitor la orice neînțelegere, sugestie sau recomandare referitoare la prezentul Acord și/sau a clauzelor inserate în acesta.
II. DATELE NOASTRE DE CONTACT
Denumire completă: RELIVE CARE S.R.L.
Date de identificare: C.U.Î. 46051371, înregistrată la O.R.C. J35/1911/03.05.2022;
Adresă de e-mail office@reliv.ro .
Adresă sediu social și administrativ: localitatea Giroc, str, Lămîiței, nr. 4, ap. 12, comuna Giroc, județ Timiș, România;
Reprezentant legal: Kulcsar Anca Ileana
- Datele de contact ale responsabilului cu protecția datelor: Prenume și nume: Kulcsar Anca Ileana
Adresă corespondență: localitatea Giroc, str, Lămîiței, nr. 4, ap. 12, comuna Giroc, județ Timiș, România;
Adresă de email: anca@reliv.ro
III. DEFINIȚIILE TERMENILOR UTILIZAȚI:
IV. DATELE CU CARACTER PERSONAL PRELUCRATE:
În vederea îndeplinirii serviciilor oferite, suntem nevoiți să prelucrăm datele furnizate de dumneavoastră, incluzând datele dumneavoastră personale și de contact ( nume, prenume, C.N.P., sex, dată naștere, număr telefon, adresă e-mail, adresă domiciliu), datele medicale (istoric medical, tratament recomandat, simptomatologii, orice date furnizate direct de către dumneavoastră de natură medicală cu înrâurire asupra profilului dumneavoastră medical), date referitoare la plată (datele de identificare ale titularului contului, număr IBAN, număr card, data expirării cardului, precum și orice ale date necesare efectuării plății), date privind locul de muncă (în cazurile expres necesare în cadrul platformei, urmare a încheierii contractului cu angajatorul dumneavoastră), date de localizare (colectate în timpul utilizării aplicației), date referitoare la interacțiunea cu noi (evidența interacțiunii și calitatea acesteia).
V. SCOPURILE PRELUCRĂRII:
Prelucrăm datele furnizate de către dumneavoastră doar în scopurile vizate de către specificul infomațiilor. Astfel:
- În scopul prestării serviciilor medicale, vom folosi datele dumneavoastră pentru facilitarea prestării serviciilor medicale preventive și curative, înregistrarea serviciilor medicale prestate, crearea contului și identificare, întocmirea istoricului medical, particularizarea specificului serviciilor abonamentelor, comunicarea rezultatului serviciilor medicale prestate.
- În scopul îndeplinirii obligațiilor legale, vom folosi datele conform dispozițiilor impuse de către legislația în vigoare.
- În scopuri financiare, se vor folosi datele furnizate pentu eliberarea facturilor către dumneavoastră, recepționarea/încasarea plăților, transmiterea de notificări și alte asemenea scopuri ce incumbă obligațiilor dumneavoastră fiscale.
- În scopul soluționării diferendelor dintre părți, ori de câte ori este necesar, în fața autorităților publice și a organelor abilitate.
- În ceea ce privește calitatea interacțiunii, vom folosi datele dumneavoastră în scopul evaluării calității interacțiunilor medicale și a serviciilor noastre.
VI. TEMEIURILE LEGALE CARE STAU LA BAZA PRELUCRĂRII DATELOR:
În principiu, în funcție de modalitatea încheierii raporturilor contractuale (creare cont independent/ abonament asigurat de către angajator), prelucrăm datele dumneavoastră personale, iar animați de specificul RELIVE CARE (platformă online de tele-medicină), este necesar și evident faptul că prelucrăm și datele dumneavoastră cu caracter medical, denumite în continuare și date personale cu caracter sensibil.
Astfel, aceste date sunt prelucrate la cererea dumneavoastră directă, în vederea executării unui contract la care sunteți parte [ art. 6 alin. 1) lit. c) din Regulamentul (UE) 679/2016)], în scopuri legate de medicina preventivă și curativă [ art. 9 alin. 2) lit. h) din același Regulament]; ori în baza unui interes legitim urmărit chiar de către dumneavoastră [art. 6 alin. 1) lit. f) din Regulamentul (UE) 679/2016)], în aceleași scopuri legate de medicină preventivă și curativă.
Trebuie să înțelegeți faptul că eventuala lipsă a acordului dumneavoastră expres pentru prelucrarea datelor cu caracter personal împiedică prestarea corespunzătoare a serviciilor oferite de către RELIVE CARE.
În cazurile necesare, când între părți există litigii, prelucrăm datele dumneavoastră pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță.
Există și cazuri în care prelucrarea este necesară din motive de interes public în domeniul sănătăţii publice, cum ar fi protecţia împotriva ameninţărilor transfrontaliere grave la adresa sănătăţii sau asigurarea de standarde ridicate de calitate şi siguranţă a asistenţei medicale şi a medicamentelor sau a dispozitivelor medicale, în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern.
VII. DESTINATARII DATELOR FURNIZATE:
Datorită specificului datelor furnizate de către dumneavoastră, compania noastră nu divulgă datele personale către alte companii sau persoane, fie ele fizice sau juridice.
Cu toate acestea, datorită specificului serviciilor oferite și a activității prestate, există situații în care este posibil să fim nevoiți să divulgăm aceste date altor persoane/entități, în vederea îndeplinirii întocmai a cerințelor dumneavoastră sau în scopuri obligatorii prevăzute de lege.
Cerințele dumneavoastră specifice, la un anumit moment, în vederea prestării unui anumit serviciu medical nu pot face obiectul previzibilității cu privire la persoanele cărora le-ar fi necesare aceste date, ceea ce face imposibil a califica cu exactitate cui vor fi transmise aceste date.
Cu toate acestea, vă asigurăm de întreaga noastră diligență și proporționalitate în ceea ce privește orice divulgare de date personale spre alte persoane, asigurându-ne că aceasta se realizează adecvat, relevant şi limitat la ceea ce este necesar pentru scopurile în care sunt prelucrate.
Totodată, ne asigurăm că orice persoană care intră în contact cu datele dumneavoastră personale în manierele descrise anterior, va respecta întocmai obligațiile de confidențialitate privind datele furnizate, cât și pe acelea de a folosi respectivele date în conformitate cu instrucțiunile primite.
În principiu, dar nelimitându-se la aceștia, identificăm următorii potențiali destinatari externi:
- Autoritățile publice sau instituțiile abilitate din România sau alt stat – la cererea acestora sau la inițiativa noastră, cu respectarea legislației aplicabile;
- Avocați sau alți consultanți profesionali – aceștia fiind obligați la păstrarea confidențialității datelor dumneavoastră, conform legii sau clauzelor de confidențialitate încheiate cu RELIVE;
- Persoane fizice/juridice împuternicite de către RELIVE CARE, care, în baza raportului juridic de prestări servicii către companie, ar putea lua contact cu datele dumneavoastră personale; – vor fi obligați la păstrarea confidențialității datelor cunoscute pe această cale;
- Achizitori sau posibili achizitori relevanți – în cazul transferului afacerii unor contractori externi, aceștia vor fi obligați la confidențialitate;
- Medici colaboratori, furnizori de servicii medicale și parteneri, colaboratori externi (exemplu: experții noștri IT) – care sunt obligați atât de lege, cât și de clauzele de confidențialitate încheiate cu noi la păstrarea secretului datelor dumneavoastră.
VIII. TRANSFERUL DATELOR ALTE STATE TERȚE:
RELIVE CARE nu transferă, la acest moment, datele dumneavoastră personale către state terțe sau organizații internaționale. În eventualitatea în care este necesară trimiterea datelor dumneavoastră conform celor mai-sus menționate, veți fi informat în prealabil despre aceasta.
Cu toate acestea, se pot transmite datele dumneavoastră în exteriorul statului român în cazurile în care dumneavoastră solicitați expres acest lucru și consimțiți la aceasta, pentru efectuarea analizelor de specialitate, atunci când acestea se pot efectua în laboratoare specializate din afara țării, iar dumneavoastră decideți asupra acestui fapt în cunoștință de cauză și ca urmare a recomandării medicului curant.
IX. DURATA DE PĂSTRARE A DATELOR:
Datele dumneavoastră personale, conform specificului lor, vor fi stocate pe diferite perioade de timp.
Astfel:
- Documentele medicale, cele privind starea de sănătate și istoricul medical se păstrează pe o perioadă de până la 100 de ani, conform legii;
- Datele legate de plăți/facturare vor fi stocate pe o perioadă de maxim 10 ani, conform legii;
- În cazul celorlalte date furnizate, ele vor fi stocate doar atât timp cât este necesar pentru prelucrarea în scopurile pentru care au fost colectate.
Facem precizarea că, datorită specificului platformei noastre și a serviciilor furnizate, RELIVE CARE va arhiva datele dumneavoastră atunci când părăsiți sistemul. Aceste date nu vor fi folosite de către personalul RELIVE în mediul său de lucru, cu excepția situațiilor impuse de lege sau pentru dovedirea raporturilor medicale anterioare. În această manieră, în cazul în care beneficiarul solicită, parcurgând pașii definiți în cadrul platformei, reactivarea contului, acestuia i se vor importa datele arhivate anterior, iar contul său va redeveni activ.
X. DREPTURILE DUMNEAVOASTRĂ privitor la datele cu caracter personal prelucrate:
- Dreptul la informare – aveți dreptul de a fi informat cu privire la datele prelucrate, scopul în care acestea sunt prelucrate, destinatarii acestora, precum și orice alte informații relevante referitoare la acestea, întocmai cum sunt acestea prezentate în prezenta notă informativă;
- Dreptul la acces – aveți dreptul de a obține acces la datele prelucrate,precum și la toate informațiile colaterale ce țin de acestea, întocmai cum suntacestea prevăzute în art. 15 alin. 1) din Regulamentul 679/2016;
- Dreptul la rectificarea datelor – aveți dreptul de a obține rectificarea informațiilor incomplete și inexacte ce vă privesc;
- Dreptul la ștergere – aveți dreptul la ștergerea datelor dumneavoastră, în situațiile în care este aplicabil art. 17 din Regulamentul 679/2016;
- Dreptul la restricționarea perlucrării – aveți dreptul de a solicita restricționarea prelucrării datelor dumneavoastră, atunci când există temei în acest sens;
- Dreptul la portabilitatea datelor – aveți dreptul de a solicita portarea către alt operator de date, atunci când acest lucru este necesar și fezabil;
- Dreptul la obiecție – aveți dreptul de a vă opune prelucrării datelor dumneavostră, atunci când există temei pentru aceasta;
- Dreptul de a nu fi subiectul unui proces decizional automat retrage consimțământul – vă asigurăm de faptul că datele dumneavoastră nu vor face obiectul unui proces decizional automat, bazat exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri, care produce efecte juridice ce vă privesc sau vă afectează în mod similar, într-o măsură semnificativă;
- Dreptul de retragere a consimțământului – conform normelor aplicabile în vigoare, în cazurile în care prelucrarea datelor dumneavoastră se face în baza consimțământului dumneavoastră explicit, aveți dreptul de a vă retrage acest consimțământ, fără ca aceasta să afecteze legalitatea prelucrării datelor anterior retragerii.
XI. SECURITATEA DATELOR:
Având în vedere specificul activității prestate și a sensibilității datelor personale furnizate, securitatea și siguranța datelor dumneavoastră sunt o prioritate pentru noi. Acesta este și motivul pentru care, în vederea asigurării unei securități ridicate a datelor, am implementat o serie întreagă de măsuri tehnice și organizatorice adecvate, în vederea asigurării unui nivel de securitate proporțional riscului la care sunt supuse aceste date.
Măsurile de securitate adoptate se circumscriu în totalitate normelor legale în materie și permit prelucrarea datelor în condiții optime de confidențialitate și siguranță. Cu toate acestea, nu putem garanta imposibilitatea absolută a încălcării sistemelor de securitate RELIVE care ar putea duce, în mod accidental, la distrugerea, pierderea, modificarea, sau divulgarea neautorizată a datelor cu caracter personal transmise, stocate sau prelucrate.
În improbabilitatea în care acest lucru s-ar petrece, vă asigurăm de întreaga noastră diligență și promptitudine în semnalarea și rezolvarea breșelor de securitate apărute, precum și pentru limitarea efectelor acestora.
Ca atare, în cazurile în care este semnalată o posibilă încălcare a securității datelor, vom informa atât operatorul nostru de date, cât și persoanele abilitate în vederea rezolvării acestei probleme (spre exemplu, departament IT), evaluându- se totodată riscurile asupra persoanelor vizate, iar în cazul în care se impun măsuri pentru prevenirea pierderii suplimentare a datelor, se vor lua aceste măsuri.
Dacă breșa de securitate identificată este în măsură să pună în mare pericol drepturile persoanelor vizate, se va proceda la anunțarea, fără întârzieri nejustificate, a organelor abilitate și persoanelor vizate, în vederea exercitării de către aceștia a drepturilor lor, precum și indicarea pașilor de urmat pentru a asigura protecția datelor personale.
În toate cazurile, vă asigurăm de întreaga noastră diligență și promptitudine în vederea informării dumneavoastră asupra potențialelor breșe de securitate, cât și asupra minimalizării sau diminuării efectelor acestora asupra drepturilor dumneavoastră.
XII. PLÂNGERI/SOLICITĂRI ÎN LEGĂTURĂ CU PRELUCRAREA DATELOR PERSONALE:
În vederea exercitării drepturilor mai sus menționate, persoana vizată se poate adresa cu o cerere scrisă, datată și semnată, prin intermediul oricărei modalități de contact prevăzute în prezenta notă G.D.P.R. Vom răspunde acestor solicitări fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, în cel mult o lună de la primirea cererii. Cererea dumneavoastră va fi formulată și expediată conform prevederilor legale în materie.
În cazul în care este vorba de cereri complexe sau foarte numeroase, acest termen se poate prelungi cu două luni. În acest caz, vom informa persoana vizată cu privire la o astfel de prelungire, în termen de o lună de la primirea cererii, prezentând și motivele întârzierii. Ne rezervăm dreptul de a stabili o taxă în cazul cererilor repetate conform Regulamentului.
În cazul în care comunicăm decizia de a nu lua măsuri în legătură cu cererea Persoanei Vizate sau dacă răspunsul nostru nu este satisfăcător, Persoana Vizată are dreptul de a depune o plângere:
- fie la Autoritatea de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (A.N.S.P.D.C.P.), cu sediul în B-dul G-ral. Gheorghe Magheru 28-30, Sector 1, cod poștal 010336, București, sub forma unei adrese scrise, la sediul instituției sau prin e-mail la adresa anspdcp@dataprotection.ro;
- fie la instanța competentă.